Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ieronim

Ieronim

Ieronim (c. 347 – c. 420 e.n.) a fost biblist, preot, conducător al unei mănăstiri și, timp de trei ani, secretar al papei Damasus, la Roma. Numele său latin era Eusebius Hieronymus. El s-a născut la Stridon, în provincia romană Dalmația.

Ieronim este cunoscut îndeosebi pentru lucrarea sa Vulgata, o traducere a Bibliei. Traducerea a fost realizată în latina comună, sau populară, vorbită în zilele sale, astfel încât ea putea fi înțeleasă cu ușurință de oamenii de rând din Imperiul Roman de Apus. Vulgata n-a fost doar o revizuire a traducerilor în latină anterioare. Ieronim s-a străduit să traducă direct din limbile originale, ebraica și greaca; de asemenea, el a tradus din Septuaginta. El și-a petrecut ultimii 34 de ani din viață la Betleem, lângă Ierusalim. Acolo, a condus o mănăstire, și-a aprofundat cunoștințele de ebraică și a încheiat traducerea Scripturilor ebraice. Deși lucrarea sa conținea cărți apocrife, care pe timpul său se regăseau în unele exemplare ale Septuagintei, Ieronim a făcut o distincție clară între cărțile canonice și cele necanonice.

Pe parcursul cercetărilor sale, Ieronim și-a dat seama că unele manuscrise grecești pe care le avea la dispoziție conțineau numele lui Dumnezeu sub forma Tetragramei. Cu toate acestea, Ieronim considera că Dumnezeu are zece nume și că acesta nu este decât unul dintre ele; în opinia lui, unele titluri ale lui Dumnezeu erau nume. În traducerea sa, Ieronim a înlocuit numele divin cu două dintre aceste titluri: Domnul și Dumnezeu.