Par vertical pe care era atârnat un răufăcător. La unele popoare, stâlpul era folosit ca instrument de execuție și/sau pentru a expune în semn de avertisment sau de umilire publică un corp mort. Asirienii, cunoscuți pentru cruzimea de care dădeau dovadă în războaie, își înfigeau prizonierii în vârful unui stâlp ascuțit, care le străpungea abdomenul și intra în cavitatea toracică. În schimb, la evrei, legea prevedea ca toți cei care se făceau vinovați de lucruri extrem de grave, precum blasfemia sau idolatria, să fie mai întâi omorâți, cu pietre sau în alt mod, iar apoi corpurile moarte să le fie atârnate pe stâlp sau într-un copac ca exemplu-avertisment. (De 21:22, 23; 2Sa 21:6, 9) Uneori, romanii pur și simplu legau răufăcătorul de stâlp, astfel că el mai trăia câteva zile înainte să moară de durere, de sete, de foame și din cauza soarelui arzător. Alteori, cum s-a întâmplat în cazul lui Isus, romanii țintuiau de stâlp mâinile și picioarele celui condamnat. (Lu 24:20; Ioa 19:14-16; 20:25; Fa 2:23, 36) (Vezi STÂLP DE TORTURĂ.)