Este vorba despre textul Scripturilor ebraice (numite de regulă Vechiul Testament) așa cum apare într-o serie de manuscrise realizate de erudiți și scribi evrei. Acești bărbați, care au păstrat tradiția de a copia cu acuratețe textul Scripturilor ebraice, au ajuns să fie cunoscuți ca masoreți. (Termenul ebraic masoráh înseamnă „tradiție”.) Manuscrisele au fost realizate începând din secolul al VI-lea e.n. Textul masoretic este textul-sursă al multor traduceri moderne ale Scripturilor ebraice.

Masoreții s-au străduit să transmită textul ebraic cu fidelitate. De exemplu, pentru a se asigura că în text nu se strecurau greșeli, ei numărau cu meticulozitate nu doar cuvintele, ci și literele. Întrucât textul ebraic original conținea doar consoane, masoreții au elaborat un sistem de marcare a vocalelor și a accentelor ca să păstreze pronunția tradițională. În plus, ei au făcut însemnări pe marginea și la finalul manuscriselor pentru a indica unele variații întâlnite în text. Aceste note îi ajută pe bibliști să înțeleagă modul în care textul ebraic a fost transmis de-a lungul secolelor.

În prezent există peste 6 000 de manuscrise ale Scripturilor ebraice. Majoritatea conțin textul masoretic. Printre cele mai vechi și mai demne de încredere texte masoretice se numără Codexul Cairo al Profeților (inițial s-a crezut că datează din 895 e.n., însă unii cercetători au sugerat mai recent că ar data din secolul al XI-lea e.n.), Codexul Aleppo (c. 930 e.n.) și Codexul Leningrad (1008-1009 e.n.). (Vezi CODEXUL ALEPPO; CODEXUL LENINGRAD.)

Bibliștii din prezent au comparat textul masoretic cu porțiunile din Sulurile de la Marea Moartă care conțin pasaje biblice și care sunt cu aproximativ o mie de ani mai vechi decât textul masoretic. Ei au constatat că Scripturile ebraice au fost transmise de-a lungul secolelor cu o remarcabilă acuratețe. (Vezi Ap. A3.)