Salt la conţinut

Salt la cuprins

INTERVIU | HANS KRISTIAN KOTLAR

Un specialist în biotehnologie ne vorbeşte despre credinţa lui

Un specialist în biotehnologie ne vorbeşte despre credinţa lui

În 1978, dr. Hans Kristian Kotlar lucra pentru prima oară ca cercetător la Secţia de Radioterapie a Spitalului Universitar din Oslo (Norvegia), unde studia cancerul şi sistemul imunitar. Tot în acea vreme l-a interesat şi originea vieţii. Revista Treziţi-vă! i-a pus unele întrebări privitoare la activitatea sa ştiinţifică şi la credinţa lui.

Ce anume v-a stârnit interesul faţă de originea şi sensul vieţii?

Tatăl meu a fost catolic, iar mama protestantă. Cu toate acestea, nu considerau religia importantă. Eu însă în adolescenţă m-am întrebat care este sensul vieţii şi, ca urmare, am citit tot felul de cărţi despre budism, hinduism şi islamism. Chiar i-am cerut lui Dumnezeu să-mi dezvăluie adevărul.

În anii ’70, când biologia moleculară a înregistrat progrese uimitoare, mă întrebam dacă această ştiinţă putea să ne explice cum a apărut viaţa. Întrucât eram fascinat de mecanismele din interiorul celulelor vii, am ales să studiez biotehnologia. Trebuie să precizez că majoritatea profesorilor mei afirmau că viaţa a evoluat în urma unor procese naturale, iar eu i-am crezut.

Cum aţi ajuns să fiţi interesat de Biblie?

Doi Martori ai lui Iehova au bătut la uşa noastră. Deşi erau amabili, am fost nepoliticos cu ei şi le-am zis că nu mă interesează ce au de spus. Soţia mea m-a auzit. „N-a fost frumos din partea ta, Hans Kristian”, m-a dojenit ea. „Mereu ai vrut să afli sensul vieţii.” Avea dreptate, iar eu m-am simţit ruşinat. Aşa că am fugit după cei doi Martori. Am stat de vorbă şi le-am spus că doream să aflu dacă există contradicţii între Biblie şi ştiinţă.

Ce răspuns aţi primit?

Mi-au arătat ce spune Biblia despre Sursa energiei evidente în univers. Mi-au citit următorul verset: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? . . . Datorită marii lui energii dinamice şi puterii sale nemărginite, niciuna nu lipseşte”. * Această afirmaţie m-a pus pe gânduri. Era cât se poate de logică: doar o Sursă inteligentă de energie putea fi răspunzătoare pentru ordinea din univers.

V-aţi schimbat apoi punctul de vedere privitor la evoluţie?

Treptat mi-am dat seama că diversele teorii privind evoluţia nu sunt susţinute de dovezi ştiinţifice solide. De fapt, nu sunt altceva decât poveşti inventate pentru a explica aşa-zisa apariţie din pură întâmplare a unor structuri remarcabile ce se găsesc în organismele vii, cum este şi sistemul imunitar. Cu cât studiam mai mult sistemul imunitar, cu atât îmi dădeam seama cât de complex şi de eficient este. Astfel, în urma cercetărilor mele am tras concluzia că viaţa este opera unui Creator inteligent.

În urma cercetărilor mele am tras concluzia că viaţa este opera unui Creator inteligent

Ne puteţi da câteva dovezi ale existenţei unui proiect în organismele vii?

Sistemul imunitar este în realitate un ansamblu uluitor de structuri şi mecanisme proiectate să ne apere de o mulţime de agenţi, inclusiv bacterii şi virusuri. Mecanismele, la rândul lor, pot fi grupate în două sisteme complementare. Primul declanşează un atac împotriva microbilor invadatori în doar câteva ore. Al doilea reacţionează după câteva zile, însă merge direct la ţintă, atacând în mod specific invadatorul. Acest al doilea sistem are şi o bună memorie, în sensul că, dacă un anumit invadator s-ar întoarce după câţiva ani, reacţia împotriva acestui duşman va fi rapidă. Întregul sistem imunitar acţionează atât de eficient, încât nici nu ne dăm seama că am fost infectaţi şi apăraţi corespunzător. De asemenea, este uluitor modul în care sistemul imunitar face diferenţa între substanţele străine şi sutele de tipuri de celule care alcătuiesc corpul uman.

Explicaţi-ne ce se întâmplă când un microb pătrunde în organismul nostru.

Microbii pătrund pe furiş: prin aerul pe care îl inspirăm, prin alimente, prin tractul urogenital sau chiar prin piele. Când sistemul imunitar detectează intruşi, el declanşează o serie de reacţii în lanţ care implică zeci de proteine specializate. Fiecare element al acestor reacţii îl activează pe următorul pentru intensificarea contraatacului. Procesul e de-a dreptul uimitor!

Am putea spune deci că cunoştinţele dumneavoastră ştiinţifice v-au întărit credinţa în Dumnezeu?

Categoric! Puterea şi complexitatea sistemului nostru imunitar sunt dovezi incontestabile ale existenţei unui Creator înţelept şi iubitor. Aş adăuga că ştiinţa mi-a întărit şi credinţa în Biblie. De pildă, în Proverbele 17:22 se spune că „o inimă veselă este un bun medicament”. Cercetătorii au descoperit că starea noastră sufletească poate influenţa sistemul imunitar. De exemplu, stresul slăbeşte reacţiile imune.

Mulţi dintre colegii dumneavoastră nu cred în Dumnezeu. De ce?

Din diferite motive. Unii, cum a fost şi cazul meu, efectiv acceptă tot ce sunt învăţaţi. Ei presupun probabil că evoluţia este susţinută de dovezi ştiinţifice. Alţii nu se prea gândesc la modul în care a apărut viaţa. E păcat. Ar trebui să-şi pună mai multe întrebări.

De ce aţi devenit Martor al lui Iehova?

Ceea ce m-a atras la această religie a fost ospitalitatea membrilor ei şi credinţa lor în promisiunea Creatorului de a aduce o lume mai bună. * Iar această credinţă e bazată pe cercetări şi argumente profunde, nu pe mituri ori speculaţii. *