Salt la conţinut

Salt la cuprins

SUBIECTUL DE COPERTĂ | ESTE BIBLIA O CARTE DE ACTUALITATE?

Valori universal valabile – Stăpânirea de sine

Valori universal valabile – Stăpânirea de sine

PRINCIPIU BIBLIC: „Cel fără minte îşi iese cu totul din fire, dar cel înţelept îşi păstrează spiritul calm până la capăt” (Proverbele 29:11).

„Mă simt de parcă aş fi fost salvat de la moarte!”

FOLOASELE: Dacă ar fi să enumerăm toate foloasele stăpânirii de sine, am umple pagini întregi! Această calitate ne ocroteşte în principal sănătatea fizică. „O inimă calmă este viaţa trupului”, iar „o inimă veselă este un bun medicament”, spune Biblia (Proverbele 14:30; 17:22). În schimb, studiile arată că oamenii care-şi ies repede din fire şi care au o atitudine ostilă sunt mai predispuşi la boli, îndeosebi la cele cardiovasculare. Fireşte, foloasele stăpânirii de sine nu se rezumă la sănătatea fizică.

Cassius, care are peste 30 de ani, îşi aminteşte: „Eram arţăgos şi irascibil şi săream repede la bătaie. Aveam un respect de sine foarte scăzut. Toate acestea s-au schimbat când am început să aplic principiile Bibliei. Am învăţat să mă controlez, să cultiv umilinţă şi să iert. Altminteri, aş fi ajuns la închisoare. De fapt, mă simt de parcă aş fi fost salvat de la moarte!”.

Cassius a învăţat să-şi ţină sub control firea şi să ierte