RELATAREA despre executarea lui Isus pe stâlp între doi răufăcători este bine cunoscută. (Mat. 27:35-38) Însă unii pun la îndoială afirmația Bibliei conform căreia corpul lui Isus a fost pregătit pentru înmormântare, iar apoi pus într-un mormânt. (Mar. 15:42-46)

Unii critici ai evangheliilor și-au exprimat îndoiala că o persoană executată ar fi beneficiat de o înmormântare demnă, fiind pusă, de exemplu, într-un mormânt. Ei au considerat plauzibil un tratament cu totul diferit. În revista Smithsonian, jurnalistul Ariel Sabar explică ce a stat la baza ipotezei lor: „Crucificarea era o pedeapsă rezervată celor mai disprețuiți oameni din societate. Unii specialiști susțineau că este ridicol să crezi că romanii le-ar fi acordat unor astfel de persoane onoarea de a avea o înmormântare demnă”. Romanii voiau ca răufăcătorii condamnați să primească cel mai umilitor tratament posibil, astfel că, deseori, corpurile lor erau lăsate pe stâlp pentru a fi devorate de animalele sălbatice. Rămășițele puteau fi ulterior aruncate, pur și simplu, într-un mormânt comun.

Însă, potrivit descoperirilor arheologice, lucrurile au stat diferit, cel puțin în cazul osemintelor unor evrei care au fost executați. În 1968, într-un mormânt de familie tipic evreiesc de lângă Ierusalim, au fost descoperite osemintele unui bărbat executat în secolul I. Printre osemintele găsite într-un osuar, se afla un os al călcâiului. Acesta era prins de o plăcuță de lemn cu un cui de fier de 11,5 cm. Ariel Sabar afirmă: „Călcâiul, care era al unui bărbat pe nume Iehohanan, a dus la soluționarea disputei lungi și aprinse privind veridicitatea relatărilor din evanghelii cu privire la punerea corpului lui Isus într-un mormânt”. Demn de remarcat, „călcâiul lui Iehohanan este un exemplu care dovedește că, în timpul lui Isus, romanii au încuviințat înmormântarea potrivit obiceiului evreiesc a unei persoane crucificate”.

Această descoperire a dat naștere la păreri diferite cu privire la poziția lui Isus pe stâlp. Ceea ce nu poate fi însă contestat este că unii condamnați au avut parte de înmormântare. Ei nu au fost pur și simplu aruncați într-un mormânt comun. Evident, afirmația Bibliei referitoare la așezarea corpului lui Isus într-un mormânt este demnă de încredere, fiind susținută de dovezi.

Însă dovada cea mai importantă este că Iehova a prezis că Isus avea să fie înmormântat în mormântul unui om bogat, iar cuvintele lui Iehova se împlinesc întotdeauna. (Is. 53:9; 55:11)