Un jurământ este o promisiune solemnă făcută deseori cu invocarea divinității. Jurământul poate fi oral sau scris.

Unii consideră că este greșit să facem un jurământ întrucât Isus a spus: „Nu jurați deloc . . . În vorbirea voastră, «da» să însemne «da» și «nu» să însemne «nu», căci ce este în plus față de acestea vine de la cel rău”. (Mat. 5:33-37) Bineînțeles, Isus știa că Legea mozaică le cerea israeliților să facă anumite jurăminte și că unii slujitori ai lui Dumnezeu făcuseră astfel de declarații solemne. (Gen. 14:22, 23; Ex. 22:10, 11) El știa că Iehova însuși își întărise unele promisiuni prin jurământ. (Evr. 6:13-17) Este evident deci că Isus nu s-a pronunțat împotriva jurămintelor în general. El a avertizat împotriva jurămintelor făcute cu privire la chestiuni lipsite de importanță. Prin urmare, trebuie să privim respectarea promisiunilor ca pe o datorie sacră.

Ce factori trebuie să luăm în considerare dacă ni se cere să facem un jurământ? Mai întâi, trebuie să ne asigurăm că ne putem respecta jurământul. În caz contrar, cel mai bine este să nu facem acel jurământ. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „Mai bine să nu faci nicio promisiune decât să faci o promisiune și să n-o împlinești”. (Ecl. 5:5) Apoi, trebuie să analizăm principiile biblice care se aplică la jurământul respectiv și să acționăm în armonie cu conștiința noastră instruită biblic. Care sunt unele dintre aceste principii?

Jurăminte care sunt în armonie cu voința lui Dumnezeu. Un astfel de jurământ este cel pe care Martorii lui Iehova îl rostesc înainte de a se căsători. Mirele și mireasa își promit în fața lui Dumnezeu și a martorilor că se vor iubi, își vor purta de grijă și se vor respecta „atâta timp cât [vor] trăi”. (Probabil că unele cupluri nu folosesc exact această formulare, însă cuvintele lor reprezintă un jurământ înaintea lui Iehova.) Apoi, sunt declarați soț și soție, iar ei trebuie să-și respecte jurământul toată viața. (Gen. 2:24; 1 Cor. 7:39) Rostirea unui astfel de jurământ este potrivită și în armonie cu voința lui Dumnezeu.

Jurăminte care nu sunt în armonie cu voința lui Dumnezeu. Un creștin adevărat nu va face un jurământ prin care să promită, de exemplu, că își va apăra țara folosind arme sau că va renunța la credința în Dumnezeu.  Este evident că aceste jurăminte contravin poruncilor lui Dumnezeu. Creștinii nu trebuie ‘să facă parte din lume’, deci nu se implică în disputele și în conflictele ei. (Ioan 15:19; Is. 2:4; Iac. 1:27)

Jurăminte care reprezintă o chestiune de conștiință. Uneori, când trebuie să decidem dacă să facem sau nu un jurământ, este important să analizăm sfatul dat de Isus: „Dați . . . Cezarului ce este al Cezarului, dar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. (Luca 20:25)

Să presupunem că un creștin află că, pentru obținerea cetățeniei sau a pașaportului, trebuie să depună un jurământ de credință. Dacă jurământul specific acelei țări include angajamente care contravin clar legii divine, conștiința creștinului nu îi va permite să îl depună. Însă guvernul i-ar putea da voie să modifice textul jurământului, astfel încât conștiința să-i permită să-l rostească.

Depunerea unui jurământ de credință al cărui conținut a fost modificat poate fi în armonie cu principiul din Romani 13:1, unde se spune: „Orice om să fie supus autorităților superioare”. Așadar, un creștin ar putea considera că nu este nimic greșit dacă jură să facă ceva ce Dumnezeu îi cere deja.

Conștiința joacă un rol important și când jurământul presupune folosirea unui obiect sau este însoțit de un gest. În Antichitate, romanii și sciții jurau pe săbiile lor, invocând un zeu al războiului pentru a da greutate cuvintelor pe care le rosteau. Iar grecii ridicau mâna spre cer când făceau jurăminte. Astfel, ei recunoșteau existența unei divinități care observa ce spuneau și ce făceau și în fața căreia erau răspunzători.

Evident, un slujitor al lui Iehova nu va jura pe un simbol național asociat cu închinarea falsă. Dar dacă unui creștin i se cere într-o instanță să jure cu mâna pe Biblie că va spune adevărul? În acest caz, el poate alege să se conformeze acestei cerințe, întrucât și Biblia menționează exemple de slujitori ai lui Iehova care au făcut un gest când au jurat. (Gen. 24:2, 3, 9; 47:29-31) Însă el nu trebuie să uite că, dacă face un astfel de jurământ, se angajează înaintea lui Dumnezeu să spună adevărul. Drept urmare, trebuie să fie pregătit să dea răspunsuri conforme cu adevărul.

Noi prețuim foarte mult relația pe care o avem cu Iehova, de aceea, înainte de a face un jurământ, ne vom ruga și vom analiza cu atenție situația. Astfel, ne vom asigura că ne păstrăm conștiința curată și că nu încălcăm niciun principiu biblic. Dar să nu uităm că, odată ce am jurat, trebuie să ne respectăm cuvântul. (1 Pet. 2:12)