Anii adolescenței sunt deseori asociați cu o sănătate excelentă și cu o energie aparent inepuizabilă. Unii tineri însă au limite impuse de boli grave. Este acesta și cazul tău? Dacă da, te-ai putea simți încurajat de experiențele a trei tineri Martori ai lui Iehova: V’loria, Justin și Nisa. Observă cum fac ei față problemelor grave de sănătate.

•  V’loria

•  Justin

•  Nisa

 Sufăr de fibromialgie de la vârsta de 14 ani. La 20 de ani, aveam deja și artrită, lupus și boala Lyme. Este greu să faci toate lucrurile pe care ți le dorești dacă mereu te simți slăbit. Uneori, am fost paralizată de la șolduri în jos și am avut nevoie de un scaun cu rotile.

 Mult mai greu de îndurat decât limitele fizice impuse de bolile mele a fost chinul mintal la care m-am supus pentru că nu eram capabilă să fac lucruri simple, cum ar fi să scriu sau să deschid un borcan. Vedeam copii plimbându-se și mă întrebam de ce mie îmi era atât de greu să fac asta. Simțeam că nu sunt bună de nimic.

 Din fericire, am primit ajutor, nu doar din partea familiei, ci și din partea congregației Martorilor lui Iehova. Cei din congregația mea m-au vizitat des, iar asta m-a ajutat să nu mă mai simt atât de singură. Unii m-au invitat la reuniuni și la evenimente sociale, deși nu este ușor să mă ridice din scaun și nici să mă urce în mașină sau să mă dea jos din ea.

 Frații și surorile în vârstă din congregație mi-au fost de mare ajutor, întrucât ei știu cum e să ai probleme de sănătate. Ei m-au ajutat să-mi accept limitele și să nu mă simt vinovată pentru că nu reușesc să fac la fel de mult ca alții. Cel mai bine mă simt când particip la întrunirile congregației și când merg în lucrarea de predicare (Evrei 10:25). Atunci realizez că nu sunt chiar atât de diferită de ceilalți.

 Păstrez în minte ideea că Iehova ne dă ceea ce avem nevoie pentru a putea persevera. De exemplu, Biblia spune că, deși o persoană se degradează pe dinafară, în interior ea se poate ‘înnoi din zi în zi’ (2 Corinteni 4:16). Asta simt și eu!

 Gândește-te: De ce este important să te deschizi față de alții când te confrunți cu o problemă gravă de sănătate? Dacă ești sănătos, cum poți ajuta pe cineva bolnav? (Proverbele 17:17)

 Am căzut pe jos și nu m-am mai putut ridica. Simțeam o durere atât de puternică în piept, încât nu mă puteam mișca. Am fost dus de urgență la spital. La început, medicii nu și-au dat seama ce se întâmplă cu mine. Dar, după mai multe episoade neplăcute, am fost diagnosticat cu boala Lyme.

 Boala Lyme mi-a afectat sistemul nervos. Deși au trecut câțiva ani de când am fost diagnosticat, încă tremur, uneori în mod necontrolat. În unele zile, am dureri în tot corpul, iar în altele, degetele mă dor atât de rău, încât nu le pot mișca. E ca și cum încheieturile mele ar fi ruginite.

 Deseori mă gândeam „Sunt prea tânăr ca să fiu bolnav”, iar asta mă înfuria. Zilnic îl întrebam pe Dumnezeu cu lacrimi în ochi: „De ce mi se întâmplă mie așa ceva?”. Chiar ajunsesem să cred că Dumnezeu m-a abandonat. Dar apoi mi-am amintit de Iov, menționat în Biblie. El nu a înțeles pe deplin de ce se confrunta cu atâtea probleme, însă i-a rămas fidel lui Dumnezeu. Dacă Iov a putut să facă asta în pofida necazurilor uriașe care s-au abătut asupra lui, atunci pot și eu.

 Bătrânii din congregația mea m-au sprijinit mult. Mereu vorbeau cu mine și mă întrebau cum mă simt. Un bătrân mi-a spus să-l sun oricând simt nevoia să vorbesc cu cineva, indiferent de oră. Îi mulțumesc zilnic lui Iehova pentru astfel de prieteni! (Isaia 32:1, 2)

 Uneori, când ne confruntăm cu boli grave, uităm ceea ce e evident: că Iehova știe prin ce trecem. Biblia spune: „Aruncă-ți povara asupra lui Iehova și el te va susține” (Psalmul 55:22). Încerc să fac asta în fiecare zi.

 Gândește-te: Cum ar putea cei care te iubesc să te ajute să faci față problemei tale de sănătate? (Proverbele 24:10; 1 Tesaloniceni 5:11)

 În adolescență am fost diagnosticată cu sindromul Marfan, o boală care afectează articulațiile, slăbindu-le. Sindromul Marfan poate afecta și inima, ochii sau alte organe vitale. Nu am dureri în fiecare zi, însă când am, ele pot fi foarte mari.

 Când am aflat diagnosticul, am plâns mult. Îmi făceam griji că nu o să mai reușesc să fac lucrurile care îmi plac. De exemplu, îmi place foarte mult să dansez, iar gândul că într-o zi nu voi mai putea dansa sau chiar că nu voi mai putea merge din cauza durerii m-a făcut să-mi fie teamă de viitor.

 Sora mea m-a susținut foarte mult. Ea m-a ajutat să nu-mi mai plâng de milă. Mi-a spus că nu ar trebui să trăiesc cu frică, deoarece acest sentiment mă va epuiza pe toate planurile. De asemenea, m-a încurajat să perseverez în rugăciune. Singurul care știe exact prin ce trec și înțelege pe deplin ceea ce simt e Iehova (1 Petru 5:7).

 Un verset care mă încurajează foarte mult este Psalmul 18:6, unde se spune: „În necazul meu l-am chemat pe Iehova și am strigat după ajutor la Dumnezeul meu. Din templul său el mi-a auzit glasul, iar strigătul de ajutor pe care-l înălțam înaintea lui i-a ajuns la urechi”. Acest verset m-a conștientizat că, atunci când mă rog lui Iehova și îl implor să mă ajute să rezist, el mă aude și îmi oferă ajutor. El este mereu alături de mine.

 Am învățat că e normal să fii trist, ba chiar supărat, când treci printr-o tragedie, întrucât astfel de sentimente sunt firești, atât timp cât nu le permiți să te epuizeze sau să-ți afecteze relația cu Iehova. Nu el este cauza problemelor noastre, iar el nu ne va abandona niciodată dacă îl punem pe primul loc în viața noastră (Iacov 4:8).

 Gândește-te: Este Dumnezeu vinovat pentru suferința noastră? (Iacov 1:13)