Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

Ce pot face dacă sunt victima bullyingului?

Ce pot face dacă sunt victima bullyingului?

 Bullyingul este o problemă serioasă. Potrivit unui studiu efectuat în Marea Britanie, peste 40% dintre sinuciderile din rândul tinerilor mediatizate la nivel național au avut, după cât se pare, legătură și cu bullyingul.

 Ce este bullyingul?

 Bullyingul (din englezescul „to bully“, care înseamnă a tiraniza, a intimida, a agresa, a brutaliza) nu se referă doar la agresiuni de natură fizică. Iată ce forme mai poate îmbrăca acesta:

  •   Atacuri verbale. „Fetele pot avea o vorbire foarte agresivă“, spune Celine, care are 20 de ani. „N-am să uit niciodată cum mă porecleau și ce-mi spuneau. M-au făcut să mă simt lipsită de valoare și respinsă. Aș fi preferat să-mi învinețească un ochi decât să-mi vorbească astfel“.

  •   Excludere socială. „Colegii de școală au început să mă evite“, mărturisește Haley, care are 18 ani. „La prânz, se așezau la masă în așa fel încât să nu lase loc și pentru mine. Un an întreg am mâncat singură și am plâns“.

  •   Cyberbullying. „Apăsând doar câteva taste de computer, îi poți distruge cuiva reputația — sau chiar viața. Pare o exagerare, însă se poate întâmpla“, spune Daniel, care are 14 ani. Cyberbullyingul implică și trimiterea de fotografii sau mesaje compromițătoare cu ajutorul mobilului.

 De ce recurg unii la bullying?

 Iată câteva motive:

  •   Ei înșiși au fost cândva tiranizați. „Mă săturasem să fiu bătaia de joc a colegilor, prin urmare am început și eu să-i terorizez pe alții, ca să fiu acceptat“, recunoaște un tânăr pe nume Antonio. „Mai târziu, privind în urmă, mi-am dat seama cât de greșit mă comportasem“.

  •   Au avut modele negative. „De multe ori, tinerii care recurg la bullying îi tratează pe alții . . . așa cum i-au văzut pe părinții lor, pe frații lor mai mari sau pe alți membri ai familiei tratându-i pe alții“, scrie Jay McGraw în cartea sa Life Strategies for Dealing With Bullies.

  •   Au un aer de superioritate, în realitate fiind nesiguri de ei. „Copiii care îi tiranizează pe alții au un aer de superioritate, care maschează adesea răni afective adânci și un sentiment de incompetență“, afirmă Barbara Coloroso în cartea sa The Bully, the Bullied, and the Bystander.

 Cine sunt țintele preferate ale agresorilor?

  •   Singuraticii. Unii tineri cărora le lipsesc aptitudinile sociale se izolează și devin ținte ușoare ale acestor agresori.

  •   Tinerii considerați diferiți. Unii ajung ținta bullyingului din cauza înfățișării, a rasei ori a religiei sau chiar a unei dizabilități, de fapt din cauza oricărui aspect de care un bully s-ar putea lega.

  •   Tinerii cărora le lipsește încrederea de sine. Un bully îi observă imediat pe cei ce au o părere negativă despre propria persoană. Întrucât nu ripostează, aceștia ajung de regulă țintele preferate ale unui astfel de tiran.

 Ce poți face dacă ești victima bullyingului?

  •   Nu reacționa. „Cei ce tiranizează vor să știe că au reușit să te facă să te simți un nimeni“, spune o tânără pe nume Kylie. „Dacă nu reacționezi, își pierd interesul“. Biblia afirmă: „Cel înțelept își păstrează spiritul calm până la capăt“ (Proverbele 29:11).

  •   Nu răspunde cu aceeași monedă. Răzbunarea nu va face decât să agraveze problema, nu să o rezolve. Biblia sfătuiește: „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău“ (Romani 12:17; Proverbele 24:19).

  •   Nu căuta necazul cu lumânarea. Pe cât posibil, evită oamenii și situațiile care ar putea favoriza bullyingul (Proverbele 22:3).

  •   Încearcă să răspunzi într-o manieră neașteptată. Biblia spune: „Un răspuns blând îndepărtează furia“ (Proverbele 15:1).

  •   Folosește-ți umorul. Dacă un bully te face gras, ai putea pur și simplu să ridici din umeri și să zici: „Aș putea da jos câteva kilograme!“.

  •   Pleacă. „Tăcerea arată că ești matur și că ești mai puternic decât persoana care te hărțuiește“, spune Nora, care are 19 ani. „Dovedești că ai stăpânire de sine, ceea ce agresorului îi lipsește“.

  •   Clădește-ți încrederea de sine. „Agresorii observă când nu ești relaxat, spune o fată pe nume Rita, și profită de ocazie ca să distrugă și urma de încredere de sine pe care o mai ai“.

  •   Vorbește cu cineva. Potrivit unui sondaj, peste jumătate dintre victimele cyberbullyingului nu vorbesc cu nimeni despre ce se întâmplă, probabil din cauza rușinii (îndeosebi în cazul băieților) sau de frică să nu o pățească mai rău. Dar nu uita, tocmai pe asta mizează agresorii. Faptul de a vorbi cu cineva este primul pas spre a pune capăt coșmarului.